Paraziții interni și externi sunt amenințarea constantă pentru sănătatea animalelor de companie. Un antiparazitar extern sau un antiparazitar intern pentru câini este mai potrivit ca soluție? Descoperă de aici care sunt indicațiile veterinarului.
Purici, căpușe, viermi intestinali sau Giardia? Acești paraziți pot provoca disconfort, boli grave și chiar riscuri pentru oameni. Alegerea unui antiparazitar corect nu este doar o chestiune de eficiență. Ci și de siguranță.
Ce spune medicul veterinar?
Când aplici un antiparazitar extern pentru câinele tău? Când e nevoie de un antiparazitar intern pentru acesta?
De ce este importantă deparazitarea periodică:
- Previne infestările care pot duce la anemie, alergii, infecții sau boli grave. De exemplu: babesioză, giardioză.
- Reduce riscul transmiterii paraziților la oameni, în special în case cu copii.
- Menține calitatea vieții animalului tău. Astfel, sunt evitate scărpinatul excesiv, diareea sau pierderea în greutate.
Tipuri de antiparazitare disponibile:
- Antiparazitar intern caini (viermi intestinali, Giardia): pastile, sirop sau pastă orală.
- Antiparazitar extern câini (purici, căpușe, păduchi): comprimate masticabile, pipete spot-on, zgărzi, sprayuri.
- Produse combinate. Acționează simultan asupra paraziților interni și externi și se găsesc obișnuit sub formă de comprimate masticabile.
Cum alegi produsul potrivit pentru câinele tău?
- În funcție de specie. Nu folosi niciodată un antiparazitar destinat câinilor, la o pisică, sau invers. Unele substanțe (spre exemplu permetrina) pot fi toxice!
- Greutatea corporală și vârsta. Dozajul corect este esențial. Produsele au concentrații diferite în funcție de kilogramele corpului animal.
- Mediul în care trăiește animalul. Stă doar în apartament? Riscul e mai mic, dar nu inexistent. Da! Puricii ajung chiar și la etajul 10. Merge în parc, în vacanțe, la munte? E nevoie de protecție extinsă. Eventual și împotriva viermilor transmiși de țânțari.
- Starea de sănătate. Unele antiparazitare sunt contraindicate în gestație, lactație sau în boli hepatice. Medicul veterinar te va ghida mai bine în acest sens.
Greșeli frecvente de evitat:
- Alegerea unui produs „după ureche” sau pe baza unei reclame.
- Alegerea unui produs la îndemnul unei persoane neavizate, care dă informații neprofesionale în social media.
- Administrarea incorectă (de exemplu pipeta aplicată pe blană, nu pe piele).
- Folosirea produselor expirate sau păstrate necorespunzător.
- Lipsa unui calendar de deparazitare regulat.
Cât de des trebuie administrate produsele antiparazitare?
- Deparazitare internă: o dată la 3 luni sau conform îndrumării date de medicul veterinar.
- Antiparazitar extern la câini: lunar sau trimestrial, în funcție de produsul ales.
- În sezonul cald, este recomandat să dăm atenție sporită deparazitării externe.
Deparazitarea nu este un moft, ci o măsură de prevenție vitală. Nu orice produs de pe raft e potrivit pentru câinele tău. Alege informat, împreună cu medicul veterinar, și adaptează soluția în funcție de nevoile reale. Așa îți protejezi nu doar prietenul necuvântător, ci și toată familia.
Nu știi ce antiparazitar i se potrivește câinelui sau pisicii tale? Vino la cabinetul veterinar CozlaVet pentru o evaluare rapidă și sigură și vei beneficia de îndrumarea necesară. Tot aici vei găsi, în farmacia veterinara CozlaVet, produse eficiente și recomandate de specialiști în domeniu.